Agenția Rezerve Materiale a MAI inițiază procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare privind achiziționarea grâului alimentar în rezervele de stat, se arată în mesajul publicat de instituție, scrie Bani.md.
„Potrivit legislației privind achizițiile publice și ca urmare a ședințelor de lucru cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a Asociațiilor de produse agricole și cerealiere și celor de fermieri, Agenția Rezerve Materiale a decis inițierea procedurii de negociere directe fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare privind achiziționarea grâului alimentar în rezervele de stat. În acest context, sunt invitați toți operatorii economici de a participa la procedura de negociere, având posibilitatea de a depune oferta pentru un singur sau mai multe loturi, iar producătorii agricoli care dețin cantități mai mici de grâu alimentar, se pot asocia pentru a întocmi și depune oferta sa”, anunță Agenția Rezerve Materiale.
În data de 12 septembrie, licitația de achiziție a grâului alimentar a eșuat din lipsă de participanți. Agenția Rezerve Materiale intenționa să cumpere 41,7 mii tone de grâu alimentar de la fermieri în sumă de 201,6 milioane de lei, însă aceștia refuză să-l vândă. Deși prețul de 5,2 lei/kg este mai mare decât cel preconizat (4,83 lei/kg), nimeni dintre fermieri nu a participat la licitație.
Agenția Rezerve Materiale intenționa să cumpere 41,7 mii tone de grâu alimentar de la fermieri în sumă de 201,6 milioane de lei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul BANI.MD: Autoritățile au dat-o în bară cu achiziția grâului la licitație! Vor negocia direct cu fermierii apare prima dată în Realitatea.md.
Sursa: Realitatea.md | Read More