Fondatoarea asociației „Părinții Solidari” a prezentat mai multe dovezi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8 care potrivit ei dovedesc faptul că unele achiziții desfășurate de Primăria Chișinău ar fi trucate. Drept răspuns, edilul Ion Ceban a spus că Ala Revenco este așteptată în dimineața de 17 februarie la primărie, doar cu reprezentanții companiilor la care face referire.
Ala Revenco a prezentat mai multe cazuri care potrivit ei dovedesc că achizițiile desfășurate de Primăria Chișinău sunt trucate.
„ – Panoul interactiv de la complexul de joacă de pe bulevardul Mircea cel Bătrân este procurat cu 60 de mii de lei pe când el costă real la producător 26 200 lei.
– Echipamentul de cățărare con a fost procurat de primărie cu 168 de mii de lei, pe când un echipament asemănător costă pe site-ul vânzătorului circa 52 de mii de lei.
– Coșurile de gunoi procurate pentru străzile Bănulescu Bodoni și Pușkin pentru 1 914 lei bucata pe site-ul producătorului costă 1 450 de lei și se oferă zece procente reducere pentru procurări angro”.
Întrebat în buzunarul cui ajung aceste diferențe, de ce sunt astfel de prețuri exorbitante la Primărie și ce măsuri vor fi întreprinse pentru a contracara astfel de cazuri, Ion Ceban a spus că: „Domana Revenco este așteptată (n.r. pe 17 februarie) la ora 9:00 dimineața la primărie în prezența persoanelor din companiile la care face referire”.
Sursa: Tv8.md