Blog

Achiziții în mass media Estcurier.md

Rîșcova, ca un punct de reper pentru tranziția la economia verde și achiziții publice durabile | Est Curier

Cum e să trăiești într-un sat și să nu ari pământul, să folosești lumina soarelui și apa de ploaie afli venind la Ecovillage, la Râșcova, Criuleni.
Despre aceasta și multe alte lucruri interesante a povestit Liliana Botnaru, reprezentanta AO ”Avânt” participanților turului de presă organizat de Agenția Achiziții Publice din Moldova. Scopul organizatorilor turului este de a promova agricultura sustenabilă și a le propune instituțiilor publice să achiziționeze produse eco, să fie mai prietenoase naturii.

LIliana Botnaru (în centru) le vorbelște participanților turului de preasă despre cum pot oamenii controla temperatura din încăperi cu ajutorul copertinelor de asupra geamurilor sau culorilor aplicate pe pereții clădirilor.

Participanții au văzut cum apa de ploaie poate fi adunată și folosită la irigare prin picurare. Chiar și în vara aceasta secetoasă la Ecovillage au adunat în recipientele speciale 40 tone de apă. Au văzut rezultatele utilizării asolamentului și au aflat secretul parcelării prin diguire a lotului. A fost relevant să observe efectul utilizării panourilor solare la încălzirea casei și la uscarea fructelor, etc. Au aflat că poți scădea temperatura în încăperi dacă folosești anumite culori la vopsirea pereților exteriori, respectiv, poți renunța la aer condiționat. Au savurat prânzul eco și au discutat și cu crescători de produse ecologice din localitate.
Satul Rîșcova e renumit prin calitatea și gustul cartofilor crescuți aici. Aurelia Bugneac este membră a Incubatorului de afaceri local și a povestit cum crește cartofii aflați la mare căutare la târgul ”EcoLocal” din Chișinău. A destăinuit și cum luptă cu gândacul de Colorado pe care îl sperie în fiecare zi cu zeamă de leurdă, mirosul florilor de calendulă și țigăncușe, dar și îl distruge manual până se dezvoltă mai bine tuberculii în sol. A atras atenția că pentru a avea recolte bune trebuie prevenită germinarea cartofilor, altfel  de fiecare dată când se rup colții, se diminuiază productivitatea tuberculului.
Andrei Isac, coordonator național ”EU4Environment”, solicitat de ”E.C”, spunea că „Uniunea Europeană pentru Mediu” (EU4Environment) își propune să ajute cele șase țări partenere: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina să-și păstreze capitalul natural și să crească bunăstarea de mediu a oamenilor, prin sprijinirea acțiunilor legate de mediu, demonstrând oportunitățile pentru o creștere mai ecologică și stabilirea de mecanisme pentru a gestiona mai bine riscurile și impactul asupra mediului.

Uscătorul de fructe din imagine este autonom și lucrează cu energia captată de la soare. La fel și o parte din energia folosită de pensiunea de la Râșcova este generată de energia soarelui, soluție ce ar putea fi aplicată de orice instituție publică pentru necesitățile curente.

În 2014, Republica Moldova a semnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană (UE), care demonstrează angajamentul și disponibilitatea sa de a reforma și armoniza politicile diferitelor sectoare aliniate abordărilor UE. Mai multe articole din Acord prevăd transformarea către principiile Economiei Verzi, unde Achizițiile Publice Durabile (APD) sunt considerate o modalitate eficientă de trecere la Economie Verde. În acest context un criteriu relevant pentru achizițiile publice ar fi nu doar cel mai mic preț, dar și sustenabilitatea ecologică a produselor.
Natalia Postolache, șefa direcției statistică, raportări și achiziții electronice la Agenția Achiziții Publice a specificat: ”Achizițiile publice reprezintă aproximativ 25-30% din PIB-ul țărilor cu economii în tranziție. Anual, o parte din bugetul de stat este cheltuită de autoritățile contractante din Republica Moldova pentru achiziția de bunuri, servicii și lucrări de construcție a infrastructurii. Orientarea acestor cheltuieli către bunuri și servicii mai durabile poate genera rezultate sociale, de mediu și economice pozitive, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea echității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea eficienței energetice și a resurselor. Astfel, Achizițiile Publice Durabile devin un instrument cheie de politică pentru a sprijini dezvoltarea durabilă și a favoriza o tranziție favorabilă incluziunii către o economie verde. Aceasta include îmbunătățirea legislației, identificarea bunurilor și serviciilor prioritare pentru licitațiile pilot. Am reușit să vizităm cinci inițiative de afaceri bazate pe principiile eco-inovației. Am aflat experiența și provocările lor. Ne dorim ca achizițiile publice să devină cât mai verzi, iar pe piață să fie cât mai multe IMM-uri cu produse/servicii prietenoase mediului care să participe la licitațiile inițiate de instituțiile de stat.”

E. Chiriac

În imagine: participanții la turul de presă la Ecovillage, s. Râșcova, r. Criuleni

 

 

Articolul Rîșcova, ca un punct de reper pentru tranziția la economia verde și achiziții publice durabile apare prima dată în Est Curier.

Sursa: Est Curier | Read More