Blog

Achiziții de lux la Liceul „Mircea Eliade” din mun.Chișinău
Revizii

Achiziții de lux la Liceul „Mircea Eliade” din mun.Chișinău

Toți auzim de ani buni că în domeniul educațional avem puțini bani care nu sunt suficienți nici pentru strictul necesar de produse, cum ar fi – produse de igiena, reparații, mobilier, materiale didactice, etc. Dar realitatea arată diferit de afirmațiile autorităților publice și a managerilor de instituții de învățământ.

Până nu demult, utilizarea banilor publici de către Liceul „Mircea Eliade” din Chișinău era un mare secret, dat fiind faptul că nici bugetul instituției, nici planul de achiziții anual nu sunt publicate pe pagina web a instituției date, așa cum este prevăzut de p.18 al Regulamentului cu privire la modul de planificare a contractelor de achiziţii publice: „Autoritatea contractată este obligată să publice pe pagina sa web planul provizoriu/anual de achiziţii, în termen de 15 zile de la aprobarea acestuia sau în 5 zile de la modificarea acestuia”. La fel, lipsesc și rapoartele privind atribuirea  achizițiile publice efectuate pe parcursul anilor 2017-2018. Mai mult decât atât, pagina web a liceului menționat nu dispune nici de rubrica „Transparență” sau „Achiziții”, destinate publicării informației cu privire la achizițiile efectuate din surse bugetare.

Odată cu lansarea sistemului de achiziții publice MTender, informația privind achizițiile a devenit transparentă, astfel observăm anunțarea de către IPLT „Mircea Eliade” a mai multor proceduri de achiziții de bunuri, inclusiv:

După cum vedem, prețul estimat al unui fierbător de cafea, dar și cantitatea, caracteristicile și prețul  estimat al televizoarelor, sunt neconforme realităților din instituțiile din Republica Moldova. Astfel apar multiple întrebări – în cabinetele cui vor fi instalate aceste fierbătoare de cafea, reprezintă ele oare o necesitate a instituției sau un moft al administrației? La fel de neclară este și necesitatea de procurare a 14 televizoare SMART TV cu o diagonală extrem de mare – 165 cm. În acest context, menționăm că fierbătoarele de cafea și televizoarele cu diagonală de 165 nu pot nicidecum reprezenta o prioritate a liceului, dar un lux nepermis în condițiile unei instituții de învățămînt. Cu părere de rău, nu ne putem expune dacă  procedurile de procurare a fierbătoarelor de cafea și a  televizoarelor, dar și a altor bunuri și servicii, au fost sau nu planificate în perioada anului curent, deoarece, după cum am menționat anterior, planul de achiziții pentru anul 2018 nu a fost publicat pe pagina web oficială a liceului.

Concluzionăm că organizarea unor astfel de proceduri de achiziții publice sunt dovada unei gestionări incorecte a mijloacelor bugetare și reprezintă indicatori de risc în ceea ce privește transparența, eficiența și legalitatea procesului de achiziție publică în cadrul ILPT „Mircea Eliade”.

Totodată, aducem mulțumiri tuturor persoanelor și organizațiilor, datorită cărora a fost posibilă implementarea sistemului electronic de achiziții MTender și, respectiv, includerea în zona de transparență a procedurilor de achiziții efectuate de instituțiile de învățământ cu autonomie financiară.

Sursă imagine: www.liceu-eliade.md

Acest material este realizat în cadrul proiectului ”Using New Media for Civic Engagement and Transparent Elections”, implementat de Transitions Online, în parteneriat cu AGER, din fondurile NED, ale Ministerului Ceh de Externe și Open Society Foundation.