Blog

Participarea în cadrul procedurilor de achiziții publice – un joc pentru unii operatori economici?!
Revizii

Participarea în cadrul procedurilor de achiziții publice – un joc pentru unii operatori economici?!

Autor: Maria Covalciuc

Pe 26 martie 2019, IMSP Institutul de Cardiologie a anunțat procedura de achiziționare a articolelor parafarmaceutice (COP). Analizând ofertele ce au fost depuse pentru unele din cele 48 de loturi, am identificat operatori economici ingenioși, care au inclus o valoare a ofertei în sistem, dar alta în oferta sa financiară anexată (A se compara cu valorile din tabelul de mai jos)! Este neclar însă următorul aspect: autoritatea contractantă va include în contract suma pe care o vizualizăm pe Mtender sau pe cea din documentele ofertei? Și aceste exemple apar în condițiile în care cele două valori ar trebui să coincidă.

Așadar, IM NATUSANA SRL a introdus în sistem valoarea ofertei pentru lotul „Emplastru pentru fixarea cateterilor” – 3599 MDL, iar în oferta sa financiară – 6000 MDL!

ECOCHIMIE SRL, de asemenea, a introdus în sistem valoarea ofertei pentru lotul „Psihrometru VIT 1” – 800 MDL, iar în oferta financiară – 1000 MDL!

Probabil, astfel de exemple pot continua, însă problema ce ridică și mai mari semne de întrebare este diferența (pentru unele loturi) din valoarea lotului estimată de către autoritatea contractantă și cea propusă de agenții economici participanți la procedură. În tabelul de mai jos sunt indicate cele două valori. Mai mult decât atât, analizând clarificările solicitate de către OE doar una face referire la acest aspect, OE însă doar precizează dacă este valoarea corectă, fără a menționa, de ex, dacă a fost sau nu calculată incorect sugerând modificarea acesteia.

Denumire lotvaloarea lotvaloarea indicata pe Mtender (a fost inclusă doar oferta clasată pe locul I – cu cel mai mic preț)
Pungi pentru impchetare, 150mm x 200m18009595
Glucometru Easytouceh G5000.09
Punga de unica folosinta -450 ml pentru plosca,nr.201005440
 Emplastru p/u fixarea cateterilor60003599.9
Mini-spike lock 0,2ml275000225000
Cabluri ECG 10 derivate p/u cardiograf FX-720214,000.00 MDLhttps://e-licitatie.md/public/organization/1463140005760
Glucometru HT-100500.06
Cantar bucatarie25000
Borcane de 4L p/u aspirator chirurgical GIMA clinic+5008454.84
Compres steril,absorbant 8 x 4 cm,1 strat,bumbac/ viscoza nu mai putin de nr. 1 buc. in set ,densitate sporita324000
Sac Ambu200390
Compres mater.absorb.50/60 10X10 2str.N10 steril500510
Psihrometru VIT 1400800
Emplastru bactericide 2,5 x 7,2 cm.10065
Lampi bactericide cu raze UV destinate utilizarii in institutii medicale, laboratoare, sali de operatie, .6000880
Scutece p/u pacient pina la 100kg66006660
Emplastru pu fixare 3 cm x 5 m800013620
Garou medical LF RI-clip p/u emisii de singe cu reglare cu 3 pozitii1,000.00 MDL10001000
Antiseptic pentru cavitatea bucala32503250
Produs dezinfectant si degresant concentrat pentru vesela de bucatarie si de servit, cantitatea pentru solutia de lucru700038888.89
Stand pe rotile pentru electrocardiograf50002666.67
Manusi de unica folosinta preumezita ,nr 121003120
Sonda tip BLACKMOORE pu stopare hemoragiei1000
Eprubeta cu ansa sterila5034.7
Sort de protectie din polietielena de unica utilizare3000999
Pungi pentru impchetare, 300 mm x 200 m120013695
Set de pelicole autoadezive pu decontaminare10001160
Teste pentru Glucometru HT-10045003705
Degetar med. N1001000258.33
Ace getabile nr. 1020000
Cateter Maunt150186.75
Cateter nazal p/u aspiratii n.1610047.7
Lancete (scarificator)4000396
Taietor de pastile500500
Filtre p/u aspirator chirurgical GIMA clinic+250010000
Pungi pentru impchetare, 250mm x 200m180016650
Sensor SP02 (REF OSI001D – V100 ori M0511027 – 0722)50004300
Container pentru pastrarea/dezinfectarea termometrelor750650
Pungi pentru impchetare,50mm x 200m30005000
Garou pu fixarea electrozilor ECG100020800
Ace getabile nr. 2020000
Pungi pentru impchetare,100mm x 200m18003600
Scutec absorbant/aliza 60x60cm55003999.9
Set dozator pu oxigenoterapie cu masca pentru umezire150042750
Sensor SP02 (P/N512F – 30 – 28263)100004900
Compres mater.absorb.50/60 20×10 2str.N10 steril250510
Pungi pentru colectarea urinei 2 litri500319
Servetel mater.netes.29/3525001349.9

Totodată, observăm în tabel, la denumirea loturilor și mărcile pentru unele produse, de ex. la Glucometre, în acest sens, fiind solicitată și o clarificare de către unul din OE, însă denumirea loturilor nu s-a modificat. Iarăși, cum a fost posibil ca unii OE să propună un preț de 0,09 sau 0,06 rămâne inexplicabil.

Glucometru Easytouceh G5000.09
Glucometru HT-100500.06

Din păcate, deși instrumentul clarificărilor este unul disponibil și OE participanți la procedură ar fi putut adresa întrebări/solicitări pertinente, procedura pare să fie desfășurată cu foarte multe erori.

Acest material este realizat în cadrul proiectului ”Using New Media for Civic Engagement and Transparent Elections”, implementat de Transitions Online, în parteneriat cu AGER, din fondurile NED și ale Ministerului Ceh de Externe.