Blog

Serviciul Fiscal de Stat își cumpără patru Apple iPad Pro 12.9, modelul anului 2018
Achiziții

Serviciul Fiscal de Stat își cumpără patru Apple iPad Pro 12.9, modelul anului 2018

În dimineața zilei de 11 decembrie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a anunțat intenția de a procura patru Tablete + Huse tastatură. Pentru clarificări a lăsat doar o zi jumătate, iar pentru depunerea ofertelor doar două zile. Prețul estimat al achiziției este exact 80 000 lei fără TVA.
Parametri tehnici indicați în specificația tehnică corespund doar tabletei Apple iPad Pro 12.9, modelul din anul 2018:
– Dimensiune ecran: 12.9″ – 12.9″
– Număr de nuclee Min. 6 – Octa-core
– Cameră Cameră din spate: min. 12 MP – 12 MP
– Bateria tip Li-Polymer Min. 8000 mAh- Max. 10000 mAh (cu o autonomie de min. 10 ore) – baterie Li-Po, 9720 mAh.
Menționăm că la începutul lunii decembrie 2018, Curtea de Conturi a RM a procurat cinci telefoane mobile de model Apple Iphone X de 256 GB, în acest sens indicînd în specificațiile tehnice parametri tehnici ce corespund doar modelului dat. Pentru aceste bunuri au fost achitate 93 060 lei, prețul per unitate fiind de 18 612 lei. La achiziția dată au participat doar doi operatori economici.
Amintim că la tot Curtea de Conturi la finele lunii octombrie 2018 a procurat un telefon Samsung GALAXYNOTE 9, cu prețul de 17440 lei. La procedura dată de achiziții publice au participat doar 2 companii, iar prețurile au rămas neschimbate după trei runde de licitare. Inițial, pentru procurarea acestui telefon au fost prevăzuți 21600.
În același timp, pentru altă categorie de bugetari care activează în cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în vara anului curent a fost petrecută o procedură de achiziții publice în care se solicita procurarea a 200 de telefoane GSM. Cel mai mic preț oferit a fost de 268,80 lei/bucata. În acest caz a fost o competiție reală la care au participat tocmai șapte companii, iar prețurile au coborît aproape în jumătate.
Acest material este realizat în cadrul proiectului ”Using New Media for Civic Engagement and Transparent Elections”, implementat de Transitions Online, în parteneriat cu AGER, din fondurile NED, ale Ministerului Ceh de Externe și Open Society Foundation.