Autor: Olga Diaconu
Anterior, am publicat articolul Achiziții la tabăra militară: cum „cel mai mic preț”, verificările superficiale și evaluarea inconsistentă sabotează proiectele, unde am scos în evidență mai mulți indicatori de risc în achizițiile publice de lucrări Tabăra Militară (TMP-136), Băcioi. Pe lângă cele evidențiate, am identificat și alți indicatori de risc legați de un posibil acord anticoncurențial între anumiți operatori economici care au depus oferte la aceste proceduri de achiziție.
Recent, Consiliul Concurenței ne-a expediat o scrisoare prin care ne informează că, la moment, nu există indicii suficiente care ar permite inițierea unei investigații privitor la o posibilă încălcare a legislației concurențiale în cadrul procedurilor menționate (răspuns Consiliul Concurenței). Totuși, considerăm că este necesar să aducem în atenția publică anumite tipare dubioase ce sugerează posibilitatea existenței unor acorduri anticoncurențiale. În mod special, atrage atenția comportamentul agenților economici 5AQ Invest SRL și Emcom E&E SRL, care reflectă tipare specifice participării la licitații cu oferte concertate și/sau încheierii unor acorduri anticoncurențiale.
Agenții economici 5AQ Invest SRL și Emcom E&E SRL au participat în asociere la mai multe proceduri de licitație, desfășurate de Agenţia Asigurare Resurse şi Administrare Patrimoniu a Ministerului Apărării pentru lucrări la Tabăra Militară nr. 136 (TMP-136), Băcioi. În anul 2025, acești agenți economici au participat în asociere la licitațiile nr. ocds-b3wdp1-MD-1741185879114, ocds-b3wdp1-MD-1741337907277 și nr. ocds-b3wdp1-MD-1742561655306). La licitațiile nr. ocds-b3wdp1-MD-1755759151601, ocds-b3wdp1-MD-1738944833343 și ocds-b3wdp1-MD-1753360689967, au participat separat.
Chiar dacă agenții economici menționați au depus oferte separat la licitațiile la TMP-136, anumite circumstanțe sugerează depunerea concertată a ofertelor. În continuare aducem și exemple în acest sens.
- În toate cazurile, ofertele depuse de Emcom E&E au prețuri mai mici, iar cele depuse de 5AQ Invest au prețuri mai mari. Vedeți mai jos capturile de ecran din Mtender, unde ambii operatori economici au depus oferte, iar contractul a fost atribuit 5AQ Invest, cu prețul mai mare.
Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1755759151601:

Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1738944833343, lotul 2 (loturile 1 și 3 nu au fost atribuite nici unuia din acești ofertanți):

Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1753360689967:

2. Pasivitate suspectă din partea ofertantului Emcom E&E
În toate cele 3 cazuri ilustrate mai sus, în care oferta Emcom E&E era plasată imediat înaintea 5AQ Invest, ofertantul Emcom E&E nu a depus niciun efort să obțină contractul, fie a omis aspecte importante din ofertă care au determinat trecerea la evaluarea ofertei 5AQ Invest.
La licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1753360689967, ofertantul Emcom E&E nu a reacționat la cererea autorității contractante de prelungire a termenului de valabilitate a ofertei.
La licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1755759151601, s-a constatat lipsa Anexei nr. 10 ,,Graficul de executare a lucrărilor în SIA RSAP”, iar oferta Emcom E&E a fost respinsă.
La licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1738944833343, s-a constatat că Emcom E&E nu a atașat devizele de cheltuieli.
În niciunul dintre aceste cazuri, Emcom E&E nu a înaintat obiecții sau contestații. În final, în toate aceste 3 cazuri, contractele au fost atribuite operatorului economic 5AQ Invest.
3. Contestațiile depuse de 5AQ Invest SRL
În două dintre cele trei situații menționate mai sus, inițial, autoritatea contractantă desemnase câștigătoare ofertele cu cel mai mic preț, depuse de Prestigiu-AZ SRL (licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1753360689967) și Alioton Teh SRL (licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1755759151601). Deciziile de atribuire au fost contestate la ANSC de 5AQ Invest SRL. Niciuna dintre contestațiile depuse de 5AQ Invest nu conțin obiecții privind ofertele depuse de Emcom E&E. În ambele cazuri, au fost anulate deciziile de atribuire a contractului ofertanților ce au oferit cel mai mic preț, fie urmare a deciziei ANSC, fie din propria inițiativă a autorității contractante. În ambele cazuri, s-a constatat că ofertele Emcom E&E au fost neconforme, fără ca acest ofertant să aducă obiecții. În final, contractele au fost atribuite 5AQ Invest.
4. Elemente economice suspecte
La licitațiile unde a participat separat, 5AQ Invest SRL a oferit prețuri mai mari pentru manoperă, cheltuieli de regie, transport și beneficiu de deviz, comparativ cu licitațiile la care a participat în asociere cu Emcom E&E.
La fel, dacă la licitațiile unde participau în asociere, ofertele 5AQ Invest SRL și Emcom E&E se încadrau în calificativul de aparent anormal de scăzute, fie treceau puțin de acest prag, acolo unde participau separat, ofertele 5AQ Invest ajungeau și la 128% față de valoarea estimată a lotului.
| Element comparativ | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1741185879114 (asociere) | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1741337907277 (asociere) | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1742561655306 (asociere) | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1753360689967 (separat,oferta 5AQ) | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1755759151601 (separat,oferta 5AQ) | Licitația nr. ocds-b3wdp1-MD-1738944833343 (separat, oferta 5AQ) | Observații |
| Salariu muncitori | 55 lei/oră | 55 lei/oră | 55 lei/oră | 94,6 lei/oră și de 84,97/oră | 94,6 lei/oră și de 84,97/oră | Creștere de 54%-72%, fără justificare economică | |
| Cheltuieli de regie | 3% 33% (montare) | 3% 33% (montare) | 56% (montare) | 14,5% | 60% și 76% (montare) | Creștere de aproape 5 ori pentru cheltuieli de regie, sau de două ori pentru cheltuieli de regie pentru lucrări de montare | |
| Cheltuieli de transport | 2% | 3% | 3% | 7%, plus 2% colectarea materialelor | 7% | 7% și 5% plus colectarea materialelor – 2% | Dublarea prețurilor, plus colectare în unele cazuri |
| Beneficiu de deviz | 2% | 3% | 3% | 6% | 6% | 6% și 4% | Dublarea beneficiului de deviz |
| Preț ofertă raportat la valoarea estimată a achiziției/lotului | 79,75% | 79,86% | 87,70% | 104,91% | 96,84% | Lotul 1 – 121,93% lotul 2 – 128,66% lotul 3 – 120,40% |
Tipare de risc
- Salt brusc al costurilor după separarea de Emcom E&E
La licitațiile unde 5AQ Invest SRL a participat individual, mai multe componente de preț cresc substanțial:
- Salariul muncitorilor: +54 – 72 %
- Regia: de la 3 – 33 % la 56 %
- Transport: dublare (3 % → 7 % + colectare)
- Beneficiu: dublare (3 % → 6 %)
Parametrii sunt aproape identici. Aceste majorări nu sunt corelate cu evoluții ale pieței construcțiilor sau inflației și sugerează o ajustare strategică a prețurilor după despărțirea formală de partenerul anterior.
2. Posibilă sincronizare a strategiilor de ofertare
În perioadele de asociere, prețurile sunt semnificativ mai mici și omogene (55 lei/oră; regie 3–33 %).
După trecerea la ofertare separată, apar:
– salturi nejustificate în tarifele unitare;
– retragerea pasivă a Emcom E&E în anumite licitații unde câștigă 5AQ Invest;
– menținerea proporțiilor economice similare, ca și cum s-ar împărți piața.
3. Efectul asupra competitivității
În procedurile unde 5AQ Invest participă separat, prețurile ofertelor sunt foarte apropiate, fie depășesc (și cu 28%), valoarea estimată de autoritatea contractantă. În lipsa unei competiții reale (Emcom E&E retrăgându-se sau fiind respinsă), 5AQ Invest obține contracte la valori maxime posibile, cu profit și regie aproape duble.
În concluzie, analiza procedurilor de achiziție pentru lucrările de la Tabăra Militară nr. 136 (TMP-136), Băcioi, relevă un ansamblu coerent de tipare care, privite cumulativ, depășesc nivelul unor simple coincidențe procedurale sau erori administrative. Chiar dacă, în prezent, Consiliul Concurenței nu a identificat suficiente indicii pentru inițierea unei investigații formale, comportamentul sincronizat al operatorilor economici 5AQ Invest SRL și Emcom E&E SRL conturează un risc sistemic de practici anticoncurențiale.
Alternarea dintre participarea în asociere și ofertarea separată, pasivitatea repetată a Emcom E&E în proceduri decisive, lipsa oricărei contestări din partea acesteia, precum și contestarea selectivă a rezultatelor de către 5AQ Invest doar împotriva altor competitori, indică o posibilă coordonare a strategiilor de participare. La acestea se adaugă elementele economice obiective: salturile nejustificate ale costurilor (salarii, regie, transport, beneficiu) după separarea formală a ofertanților, menținerea unor structuri de preț aproape identice și obținerea contractelor la valori apropiate sau chiar peste valoarea estimată de autoritatea contractantă.
Efectul final este diminuarea competiției reale și transformarea procedurilor de achiziție în mecanisme formale de validare a unor rezultate previzibile, cu impact direct asupra eficienței utilizării banilor publici. În acest context, tiparele identificate nu sunt relevante doar pentru un posibil dosar concurențial, ci reprezintă semnale de alarmă pentru integritatea întregului sistem de achiziții publice, justificând o monitorizare sporită, transparență extinsă și intervenția coordonată a instituțiilor de control, dincolo de limitele unei singure proceduri sau investigații punctuale.
Acest material este realizat în cadrul proiectului ”Banii Publici sunt și Banii Mei!”, implementat de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER cu susținerea financiară din partea National Endowment for Democracy (NED).